Ione
Little Emo
Data inscrierii: 02/Aug/2007
Mesaje: 4
Localitate: Brasov
|
 Trimis: 02/08/2007 02:05 Titlul subiectului: OCHII LARG INCHISI |
 |
|
Simt parca iarna ce se ascunde in bataile aprige ale vantului.
Rafale de ploaie ma inteapa cu raceala lor dar cu timpul am inceput sa nu mai dau importanta detaliilor nesemnificative ca acesta.... Imi urmaresc pasii cu exactitate de masina computerizata,calculez numarul lor,caut sa calc in linie dreapta.....privirea se opreste in asfaltul ud din care ca intr-o pelicula horror ,iese aburul,matase a noptii.
Bocancii grei sunt incarcati de noroi,aproape ca nici nu imi mai simt talpile...si totusi... numar.
Probabil caut o cale de a ma distrage de la ceva,ceva ce ma inunda si ma afunda spre cele mai de departe margini ale constiintei mele,inca in evolutie.
Vad fiecare fisura a asfaltului pe care calc,denivelarile aproximativ ca sunt la tot pasul...ce importanta au baltile sau noroiul? Apa oglindeste parca ireal o alta lume care se afla in miscare,distorsionata si misterioasa.
Noaptea neagra ,fara luna,ploaia sacadata, sunetul zdrobirii picaturilor de suprafata dura a trotuarului au asupra mea un rezultat bizar. M-am oprit din numarat,probabil am ajuns la o limita a rabdarii ,deja mi se pare absurd sa-ti pierzi gandurile pentru o cifra ; osuta douzeci si sapte de mii trei sute treizeci si trei.Poate ca am obosit sau este doar efectul inconsecventei mele. M-am cam saturat sa tot repet;,asa sunt eu”suna ca oscuza de om mofturos si este atat de comun...toti spun ,,asa sunt eu”.
Zambesc...uite cum aluneca gandurile,cum sari dintr-un tablou in altul.Drumul este lung si incep sa simt teama ,nu mai vreau, nu mai vreau sa gasesc scuze copilaresti pentru a nu ataca ceea ce ma framanta ingrozitor.
Este de-a dreptul bizar sa te trezesti brusc (vine vorba) intr-o lume care are alti parametri... insa din instinctul de supravietuire incerci sa te obisnuiesti,altfel te transformi in cel mai limitat timp in propriul tau dusman.
Fara sa vrem toti avem in constiinta scenariul vietii personale si fie ca dorim sau nu luam in considerare chiar si posibilitatea aparitiei unor dezechilibre: moarte,boala ,dragoste...lucruri pe care stim ca viata in absolut orice moment ti le poate scoate in cale....
Este insa foarte bizara atitudinea in fata a ceea ce nu exista nici in cele mai indraznete si excentrice scenarii.Da ,este posibila si una ca asta ...intrebarea este ce faci atunci?
Banuiesc din proprie experienta ca instinctul este cel ce decide prima reactie ;fuga.... Fuga de acest imprevizibil moment ce a rasarit din neant.Refuzul este cel ce urmeaza ,primele doua fiind aproape unite.Te cuprinde un sntiment de frica pe care nu-l poti stapani si incerci sa te ascunzi si sa negi...Nu, asta nu este real,nu poate fi viata mea... personajul distrus din oglinda ,plin de resentimente si parca turbat nu pot fi chiar eu... Urmatorul pas este intoarcerea in trecut,cu un efort urias incerci sa te proiectezi undeva inainte de acel Bing Bang,sperand ca nu se va repeta istoria si asta evident, numai de dragul tau... Si binenteles ca te trezesti in miezul noptii,dai fuga in baie unde iti bagi capul sub dusul din care curge apa rece ca ghiata ,apoi esti pregatit sa te infrunti: te asezi in fata ta , te privesti cum parul este zburlit si ravasit ,incet cobori, iti privesti fruntea umeda care nu isi mai pastreaza netezimea de odinioara, apoi nasul care e inghetat si rosu, buzele fara alură care sunt crapate de vantul de afara ...si in sfarsit ai curajul de a te privi drept in ochi.... buzele fara culoare care sunt crapate de vantul de afara ...si in sfarsit ai curajul de a te privi drept in ochi.... Ceea ce vezi aproape te inspaimanta...este negru, totul este negru, imaginea a disparut, realitatea s-a inchis odata cu ochiul tau care nu suporta prezentul. Pleoapele sunt tintuite cu ace intens infipte in carnea obrazului ,simti cum undeva se zbate ceva pentru a iesi la lumina.... te panichezi.
Te gandesti la tine , la viata ta, si incet incerci sa iti dai drumul si sa ai in sfarsit curajul si vointa fara de care lumea nu ar reprezenta nimic.
Si ochii s-au deschis , sunt plini de lacrimi, sunt tristi si obositi ,sunt ochii omului ce incearca sa fuga de sine insusi....
Momentul suav dintre realitate si iluzie este marcat uneori de o pelicula atat de fina incat lipsa de experientei si a rabdarii nici nu te lasa sa o vezi.
Ce bizar.. si uite asa incepe lupta cu tine, acum nici nu mai poti fugi sau ascunde, nici nu mai poti nega ,nici nu mai poti da inapoi.... Linia pe care ai ales-o are un solitar sens iar de stagnat nici nu incape vorba.... Este ca si atunci cand pornesti in sala imensa de circ , pe sarma ,iar cu fiecare pas pe care il faci ceea ce se afla in spatele tau dispare....deci nu mai ai posibilitate de scapare...
Este cel mai gingaș clipă din viata ta ...totul atarna de clipa pe care tocmai o traiesti si ....el rade.
Nici nu te puteai astepta la altceva, cu siguranta este exact motivul pentru care el a aparut. Ciudat, acum parca au sens toate remarcile acelea care ,,tampite „ fiind, nu le puteai suferi....Ele de fapt aveau rolul de a te pregati ,insa tu nu incercai nici macar sa le dai o forma.Le considerai spuse pentru a te provoca si bulversa.Replica pe care el tocmai a rostit-o este pe cat de acida si necrutatoare ...stupida ,infecta ,ipocrita....doamne ,insa atat de adevarata: ,,Trebuia sa intuiesti,sa gandesti mult mai mult”...
Adica de fapt tu ma acuzi de faptul ca nu m-am putut desprinde de mine ca de un personaj ditr-una din acele carti care ma hranesc , cu care am crescut....
Nu poti considera asta imbecilitate si rea vointa insa cand vine vorba de propria mea persoana coordonatele se transforma.
-Hmm,intotdeauna te-am privit si iti spun asta fara menajamente... ca pe un potential om al viitorului, te-am condus spre adevarata ta realitate... eul tau profund... si asta pentru ca nu cumva intr-o zi , ca ceasta de exemplu, sa incepi sa te comporti ca un nimic...”
Imi vine sa sparg oglinda asta nenorocita insa el nu va disparea, stiu ca el se afla in indiferent ce alta reflectie a fiintei mele , in apa din lac ,intr-o picatura de ploaie,in vitrina magazinelor, in miile de oglinzi in care te privesti fara sa vrei.
Dar ma stapanesc, poate ca de data aceasta chiar are dreptate, sa incerc sa ma disociez: corp si minte; sufletul sa il inghet intr-o clipa pe care o voi suspenda pentru eternitate.
De aici de unde ma aflu societatea pare chiar haioasa... insa asta are prea putina importanta... ma vad mergand pe strazile pustii, noaptea acoperindu-mi chiar si mintea... ma vad plangand si suferind , fugind, negand... stiu ca in cateva momente ma voi intoarce pentru a fi eu..... si pana atunci ar fi bine sa iau o decizie.
M-am saturat de acel ,,eu” opus mie, acel cineva care ma pandeste si incerc sa nu tin seama decat de mine....
Cat de usor se rupe firul logicii... ma uit in oglinda ...apoi ma vad privindu-ma in trotuarul ud de pe strada unde locuiesc ,ma vad....sunt din nou eu.
Ce fac? Frumoasa intrebare, probabil ca dupa noaptea asta incarcata voi dormi adanc...si concluzia pe care simt ca o voi trage la capatul acestei incercari, (poate nedrepte) este ca de fapt nimic nu s-a schimbat.
. Totul tine de reprezentare, de propria noastra reprezentare,deci de vointa eului nostru.Putem alege diferite cai insa ( imi vine sa zambesc si chiar zambesc)....eu aleg pactul cu mine insumi.
Azi este continuarea fireasca a ieri-ului, asa ca eu din prezent sunt framantarea fireasca a viselor si zilelor trecute.... si viitoare.
Nu-i asa ca la o asa concluzie poti dormi linistit??!
Da, si inca cu ochii larg inchisi......
_________________
iLella |
|
Sus
